Despre Lucrari

Sunt artist plastic profesionist, membru al Uniunii Artistilor Plastici din România si profesor de pictură. Am participat la numeroase expoziţii naţionale si internaţionale realizând pană acum 5 expoziţii personale. Temele abordate reflectă preocuparea pentru universul uman descifrat din perspective psihologige sau filosofice cu ajutorul unor forme si elemente de factură simbolică sau uneori abstractă. În exprimarea propriei identităţi formale şi stilistice sunt descifrate realităţi şi trăiri interioare cu trimiteri în spaţiul spiritualităţii, concretizate prin metafore plastice subtile, uneori încifrate. În seria „Eroului Civilizator” a „Fragmentelor” sau “Catre Sine”, figurativul ocupă un loc important, personajele evoluând în spaţii transcendentale pline de semnificaţii. Cu ajutorul unor rafinate game cromatice sau abstractizări, eroii pânzelor trăiesc revelaţiile unor mari călătorii (a)temporale, purtând amprenta unor destine tragice ori deopotrivă sublime… In felul acesta chiar dacă arta mea este una abstractizată rădăcinile ei se află în om, în lumea sa interioară, în întrebările pe care ni le punem despre propria existentă. Printre ultimele lucrări se numără seria ‘Inimilior’ sau ‘Trilogia vieţii’ în care încerc să exprim legăturile intrinseci dintre lumea spirituală si aspecte ale lumii materiale precum si cele în care Timpul ca si element fundamental se află intr-o dinamică permanentă si într-un raport de legături esenţiale cu fiinţa umană.

Marile serii/cicluri tematice:

1996 Structuri vegetale 1998 Sunet interior,Spre atemporal,Zbatere, Implinire,Galaxia M104,Materie atemporala 1999 Triada 2000> Asteptare 2005> Erou civilizator 2009 Structuri, Drum initiatic 2011 Fragmente 2013> Catre sine, Roata timpului 2015 Spatiu metafizic,Inima,Om adormit(Pompeii 79)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>